Instagram

Blog

Home / All  / Povestea tânărului D. – partea a 3-a
cadou, surpriza, intalnire, miracol

Este primăvară sau vară? Nu ne dăm seama bine.

Poate că vine vara mai curând decât ne așteaptăm. Ei bine, dragi cititori, continuăm relatarea poveștii tânărului D. cu… Lavinia.

Da, așa o cheamă pe fata visurilor lui. Cum știm? Evident, vă dezvăluim în cele ce urmează…

Trebuie să îi contactez. Mă urc în mașină și plec acasă. Deja la aceasta oră, traficul este lejer. Mă pierd în voia gândurilor.

Parcă au trecut ani de când îmi înghețau mâinile pe volan și mă gândeam unde îmi sunt cheile.

Primul pas, îi sun pe cei de la Gentleman Solutions. Pasul doi, o găsesc pe ea. Pasul trei, ne căsătorim. Ușor de zis. Greu de făcut?Nu prea!

În următoarele zile, am vorbit cu Andrei, unul din cei mai deschiși oameni pe care i-am întâlnit. După ce i-am povestit tot, a părut foarte încrezător și mi-a zis că o va găsi.

Eram și sceptic, dar lumina de la speranță nu mă lăsa să decad.

Andrei: “ Într-una din zile a venit un tânăr la noi. După ce mi-a expus ce și cum, punându-i întrebări, am ajuns la următoarea concluzie: credeam că o putem găsi ușor, căci el îi blocase mașina în fața unei firme destul de cunoscute și aveam mulți colegi din studenție ce știam că lucrează acolo sau în apropiere. Dau zvon pe conturile sociale că vreau să găsesc posesorul mașinii. Am zis doar că este vorba de un accident minor. În câteva zile, o găsisem. O chema Ramona și lucra exact unde am presupus.

“ După câteva zile, am primit veștile bune. Am pus la punct planul cu echipa, urmând ca ei sa meargă totuși la ea acasă. Aici au beneficiat de ajutorul surorii ei. Am comandat cel mai mare buchet de flori și am vrut sa risc și l-am comandat pe cel în formă de inimă. Dacă o fac lată, să o fac lată bine! Am alăturat și un bilețel în care am rugat-o să bem o cafea împreună.

Andrei: “Am hotărât ca livrarea să aibă loc seara, să fim siguri că este ajunsă acasă de la serviciu. Surpriza a fost de mari proporții, dar și mai mare a fost pentru noi când ne-a spus că știe deja de la cine este. Era vizibil emoționată. Nu îmi dădeam seama cum știe.

Apoi aflu că iubitul ei este plecat de două luni din țară și. .. da, ea credea ca este de la el. Până a văzut biletul și nu i-a recunoscut scrisul. Pentru că nu puteam să îl dau în vileag pe clientul nostru, am preferat doar să îi cer un răspuns. Surpriză!

A acceptat să se întâlnească!”

„Când am fost sunat și mi-au spus că întâlnirea urma să aibă loc, efectiv am sărit în sus de fericire. Până la sfârșitul săptămânii, nu am reușit să mă concentrez la nimic. A venit și ziua mult așteptată. Nu pot sa zic de câte ori m-am schimbat și m-am pregătit, mai rău ca o doamnă. Am ajuns primul la cafenea. Am așteptat preț de 20 minute și am hotărât sa o sun. Poate se răzgândise.

O sun și îmi răspunde o voce veselă. Mă prezint și îi spun că o aștept. Ea îmi zice că și ea mă așteaptă. Mă ridic și o caut din priviri. Nu o văd. Ea mă întreabă dacă sunt cel care s-a ridicat și îi zic că da. Atunci se apropie o tipă de mine.

Dar eu nu o recunosc. .. Data viitoare, veți afla sfârșitul poveștii. Sau poate e potrivit să zicem începutul poveștii?

Până data viitoare, zile vesele și pline de bucurii vă dorim și să nu uitați că vă putem ajuta să le aveți așa!

Suntem la dispoziția voastră!

Echipa Gentleman Solutions!